Soare.
Structura soarelui este produsã de spatiul vectorial, orientat în circuite
macroscopice inchise ortogonal. Circuitele se comprimã reciproc cu
proprietãtile vectoriale, formând structura bine cunoscutã, ca "nucleu
electric si câmp magnetic". Nucleul electric este unul din circuitel spatiului
vectorial, orientat si comprimat de câmpul magnetic, la densitate maximum
posibilã. Câmpul magnetic este spatiul vectorial orientat in celãlalt circuit,
care este comprimat de nucleu, doar în axa magmeticã, axa vectorialã.
Din axa vectorialã, fortele de respingere din circuitul orientat paralel, dar
necomprimat, dilatã densitatea de orientare a spatiului vecorial, la dimensiuni
uriase, numite gradient. Deci, gradientul soarelui, reprezintã densitatea
spatiului vecorial orientat, în crestere exponentialã pe nucleu.
Aceasta este structura soarelui, în stare potentialã a energiei si a uriasei
forme lenticularã a gradientului, care spre centru devine sfericã.
In zona sfericã a gradientului, densitatea are conditiile proprietãtilor
vectoriale, de a forma structuri vectoriale microscopice, hidrogen.
Hidrigenul format, ocupã un strat sferic subtire în gradient, cu densitatile
spatiului în scadere spre exterior si în crestere exponentiala spre interior.
In raport cu densitatea din gadient, densitatea structurilor de hirogen este
mai mare "a cãpãtat greutate" si cade spre centru ca ploaia, lãsând loc
formãrii altor structuri. In cãdere spre centru, structurile de hidrogen
mãresc grosimea stratului, pânã întalneste densitatea egalã a gradientului.
Dar, puternica orientare a spatiului din gradient, orienteazã spatiul din
circuitele structurilor de hidrogen, provocând diatarea si comprimarea
nucleelor, oscilatii. Comprimarea unui nucleu, dilatã pe celãlalt, simultan
cu gradientul lui. Dilatarea si contractarea gradientelor, miscã radial si
centripet densitãtile spatiului vecorial, inducând rezonantã în structurile
învecinate. Gradientul transformã energie potentialã din nucleu în energie
cineticã si invers, hidrogenul nu pierde si nu castigã energie.
Oscilând, densitatea structurilor scade si sunt impise spre suprafatã.
Circulatia hidrogenului între suprafetele stratului, determinatã de diferenta
densitãtii spatiului vectorial orientat, nu pierde si nu castigã energie.
Aceastã structurã numitã fotosfera, pluteste pe sfera intunecata, unde
densitatea spatiului orientat creste exponential. Structurile de hidrogen se
misca în fotosfera, doar între suprafata externa si interna, fiind limitate spre
centru de densitatea în cerstere si spre exterior de densitatea in scãdere,
demonstrata de imaginile protuberantelor. Fotosfera soarelui, induce în
spatul vectorial extern, rezonanta spectrului caracteristic de frecvente,
fotosfera si spatiul extern fiind entitati diferite. Prin intrarea în rezonantã,
spatiul vectoria are starea lui de energie cineticã. Oscilatiile spatiului
vectorial induce rezonanta structurii din celula fotovoltaica si efectul
Seebeck orienteaza oscilatiile spatiului în directia si sensul circuitlui electric.
Exemplu de rezonante:
ciocanul loveste clopotul si clopotul vibreaza; vibratia induce rezonanta
aerului atmosferic; aerului induce rezonanta timpanului din urechi, etc.
Ciocanul, clopotul, aerul, timpanul sunt entitãti diferite, fiecare cu energie ei.
<
>