Spatiul si lumina pentru Aristotel.
Spatiul lui Aristotel este acum spatiul vectorial, Forma fundamentalã a
existentei naturii. Interactiunile proprietatilor vectoriale, orienteaza spatiul
vectorial în circuite macroscopice închise ortogonal, în starea potentialã a
energiei, numite stele. Unul din circuite înconjoarã si comprimã total pe
celãlalt circuit, devenit nucleu (electric). Nucleul, comprimã spatiul orientat
din circuitul ortogonal (magnetic), numai în secmentul din axa magneticã,
Fortele de respingere din circuitul spatiului orientat, dar necomprimat,
dilatã dimensiunea circuitului, panã la echilibrul cu fortele de atragere.
Densitatea spatiului vectorial orientat în acest circuit, creste exponential
spre nucleu si reprezintã gradientul densitãtii spatiului orientat al stelei.
Gradientul stelelor este cunoscutul câmp magnetic. In gradientul stelelor,
existã un strat al densitãtii spatiului vectorial orientat, în care spatiul se
orienteazã în circuite vectoriale microscopice închise ortogonal, numite
hidrogen. De la acest strat pânã la nucleu, densitatea spatiului în crestere
exponentialã, formeazã o sferã întunecatã. In strat, structurile de hidrogen
mãridu-si densitatea, legea lui Arhimede le miscã în jos, spre densitatea mai
mare din sfera întunecatã. Spatiul vectorial orientat în circuitele închise din
structurile de hidrogen este orientat de densitatea mai mare din sfera întunecatã,
producândule oscilatii. Oscilatiile scad densitatea structurilor de hidrogen si
legea lui Arhimede le ridicã în sus, unde structurile se recompun. Dinamica
hidrogenului în acest strat este fotosfera, care pluteste pe sfera întunecatã.

Fotosfera este singura stare cineticã a energiei din structura stelelor.

Activitatea fotosferei nu pierde si nu castigã energie, oscileazã pur si simplu.
Spatiul vectorial din jurul fotosferei intrã în rezonantã cu frecventele fotosferei,
ca si sunetul unui clopot, dar se propagã cu viteza interactiunilor vectoriale.
Iatã spatiul si lumina în gândirea lui Aristotel.
Pentru Aristotel, spatiul este o realitate, având o natura omniprezentã numitã
"transparentul" (prezantã în aer, apã, etc). Mai, mai sã spunã, cã spatiul este
forma fundamentalã a existentei naturii. Lumina este definitã de Aristotel ca
"actualitatea", starea de activitate a acestui mediu transparent omniprezent, în
timp ce întunericul reprezintã starea de repaus ("potentialitatea"). Pentru Aristotel,
în starea de activitate, spatiul are starea cineticã a energiei, adicã oscileazã.
Intunericul reprezentând spatiul lipsit de oscilatii, starea potentialã a energiei.