Paradoxul fotosferei.
Paradoxul vine din intrebarea: cum de fierbe plasma fotosferei, pe o plitã
rece, pe sfera întunecatã, cu temperaturi sub zero grade? Evident, fierberea
se referã la temperatura si lumina fotosferei. Rãspunsul este simplu,
temperatura vine de la ploaie, în fotosferã plouã continuu, cu nucleele reci,
ale structurilor vectoriale de hidrogen. In fotosferã, densitratea spatiului
vectorial orientat, formeazã continuu structuri vectoriale de hidrogen.
Nucleele lor cu densitate mare, în cãdere liberã, "plouã" prin densitatea în
crestere a gradientului si devin un spectru de frecvente emise radial sub formã
de luminã. Intre suprafetele fotosferei, diferenta densitãtii spatiului orientat
este uriasã. Din suprafata internã, oscilatiile vectoriale, care sunt spatiu
vectorial cu orientãri omnidirectionale sunt reorientate instantaneu de sfera
întunecatã. In interpretarea energeticã, nucleele de hidrogen, cu energie
potemtialã, cad, plouã si în interactiune cu densitarea gradientului, intrã în
oscilatii si energia poentialã devine în final, energie cineticã. Ploia, curgerea
descendentã a nucleelor cu energie potentialã, întâmpinã continuu curgerea
ascendentã a radiatiilor cu energie cineticã, polarizând starea energetica a
fotosferei si a temperaturii. Temperaturã scãzutã pe suprafata externã si
ridicatã pe suprafata internã. Aceastã interferentã se adaugã gradientului
privind cauza descompunerii hidrogenului. In aceastã stare tulburatã a
spatiului vectorial se produc si fulgere, circuite vectoriale macroscopice
închise ortogonal cauza reproducerii stelelor. Complexitatea
interactiunilor din fotosferã este numitã activitate stelarã.
Gradientul densitãtii spatiului vectorial orientat, aratã ce
nu se vede, exceptând imaginea galaxiilor, unde se vede.